Fel principal, Mâncare chinezească

Vită cu ardei în sos de soia

În ultima perioadă a fost destul de dificil pentru mine să mă acomodez cu tot ce am avut pe cap. Şi pentru că abia îmi ajungea timpul să fac ceea ce era strict necesar, blogul a rămas undeva în spate tare. Dar mi-am propus să nu mai las asta să se întâmple. Nu vă imaginaţi că nu mai gătesc, doar că reuşesc foarte greu să mai strecor câte o fotografie.

Cum spuneam, încerc să-mi fac timp şi pentru micul meu hobby. Iar astăzi am reuşit 🙂

Şi numai bine, cu un tip de preparat care nouă ne place foarte mult, cu influenţe asiatice. Feliuţe subţire de vită, trase la tigaie cu ardei “tricolor” şi sos de soia, servite cu tăiţei de orez.

Ingrediente (4 porţii)

500 gr pulpă de vită

4 linguri sos de soia

2 linguri oţet de orez

1 lingură ulei de susan

1 lingură sos de peşte

1 lingură ghimbir ras

2 ardei graşi roşii

2 ardei graşi verzi

2 ardei graşi galbeni

4 grăunţe de usturoi

3 linguri ulei de floarea soarelui

Pentru servit – orez sau paste de orez

Pentru început m-am ocupat de carnea de vită. Am tăiat-o în feliuțe subțiri, cât o îmbucătură. Apoi, într-un bol am amestecat ingredientele pentru marinadă –  4 linguri sos de soia, 2 linguri oţet de orez, 1 lingură ulei de susan, 1 lingură sos de peşte, 1 lingură ghimbir ras. Am pus feliuțele de carne în marinadă și am amestecat bine, pentru ca fiecare bucată de carne să fie acoperită de sos.

Am acoperit bolul cu folie alimentară și l-am pus la frigider pentru o oră.

Între timp, am tăiat ardeii julien și am tocat mărunt usturoiul.

Am pus wokul pe foc mare și am încins cele 3 linguri de ulei de floarea soarelui. Apoi, am călit câteva secunde usturoiul tocat și am adăugat carnea, cu tot cu marinadă. Când carnea s-a rumenit, am adăugat și ardeii și am mai călit totul la foc mare până când ardeii s-au înmuiat puțin (7-8 minute). 

Eu am ales de data aceasta niște paste de orez, pe care le-am fiert în apă cu sare, iar la final le-am scurs și am adăugat puțin ulei de susan. Am pus pastele pe o farfurie și am așezat vita cu ardei peste.

Poftă bună!

0 Comments
Tags: ,

lacrimioara

Reply your comment

Your email address will not be published. Required fields are marked*

Inline
Inline