Mâncare chinezească

Stir-fry cu vită şi broccoli

De ce ne place mâncarea chinezească? Foarte simplu. Pentru că sunt suficiente câteva ingrediente – care la noi în casă se găsesc aproape tot timpul – pentru a obţine o masă delicioasă, rapidă şi sănătoasă. Stir-fry-ul cu vită este unul dintre preferatele noastre şi parcă niciodată nu ne săturăm de el. Reţeta de azi este una din variantele pe care le-am încercat până acum şi pe care o repetăm cam în fiecare lună.

Ingrediente

600 gr carne de vită

1 lingură amidon

3 linguri ulei de floarea soarelui

1 căpățână mare de broccoli

6 ciuperci brune mari

3 grăunțe de usturoi

ghimbir ras – 1 lingură

1 lingură ulei de susan

100 ml apă caldă

2 linguri oțet de orez

5 linguri sos de soia

sare

pentru servire – paste chinezești sau orez

Preparare

Am spălat carnea şi am tamponat-o cu un prosop de hârtie pentru a îndepărta apa. Apoi am tăiat-o fâşii subţiri, de câţiva cm lungime. Am presărat amidonul peste fâşiile de carne, având grijă să fie toate acoperite de amidon.

Am spălat broccoliul şi ciupercile. Broccoli l-am desfăcut în bucheţele mici, iar ciupercile le-am tăiat în felii mai groase. Usturoiul şi ghimbirul le-am dat pe răzătoarea fină.

Într-un bol am amestecat uleiul de susan, apa (sau supă de legume/vită), oţetul de orez şi sosul de soia, obţinând astfel un sos pe care l-am folosit la sfârşit.

Într-un wok am încins uleiul de floarea soarelui şi am prăjit fâşiile de carne la foc mare pentru aprox 4 minute, amestecând din când în când. Am adăugat usturoiul, ghimbirul, broccoliul şi ciupercile. Le-am călit şi pe acestea vreo 3 minute. Apoi am pus sosul despre care am scris mai sus şi, păstrând focul tot mare, l-am lăsat să fiarbă câteva minute, până când s-a îngroşat puţin, iar legumele s-au înmuiat.

La sfârşit, am mai adăugat doar un strop de sare (gustaţi mâncarea înainte de a mai adăuga sare; în funcţie de sosul de soia folosit va fi sau nu nevoie de un adaos de sare).

Pentru servire, eu am fiert nişte paste chinezeşti cu ou, peste care am pus o lingură de ulei de susan. Dacă nu doriţi paste, folosiţi orez, pe care îl fierbeţi doar în apă cu sare.

Poftă bună!

0 Comments
Tags: ,

lacrimioara

Reply your comment

Your email address will not be published. Required fields are marked*