Fel principal

Pui cu linte roşie

pui cu linte

Deşi de obicei nu combin carnea cu linte, din pură obişnuinţă, de data aceasta mă uitam lung la cele 6 pulpe de pui şi m-am gândit că ar fi cazul să încerc ceva nou.

Ador lintea roşie sub orice formă (mai ales supa cremă), dar această combinaţie a fost grozavă pentru întreaga familie. Copiilor le-au plăcut pulpele fragede şi lintea cremoasă, iar soţul mi-a spus să mai fac. Aş zice că am dat lovitura.

Ingrediente pui cu linte roşie

  • 6 pulpe de pui superioare, cu os, fără piele
  • 1 ceapă roşie
  • 5-6 grăunţe de usturoi
  • 2 linguri ulei de măsline
  • o lingură ghee (sau unt)
  • 2 linguri făină
  • sare şi piper
  • 1 cană linte roşie
  • 1 linguriţă chimion măcinat

Mod de preparare pui cu linte roşie

  1. Într-o farfurie se amestecă cele două linguri de făină, sare şi piper.
  2. Făina cu sare şi piper se presară pe pulpele de pui.
  3. Într-o cratiţă se pun la încins cele 2 linguri ulei de măsline.
  4. Se rumenesc pulpele de pui pe ambele părţi şi se scot pe un prosop de hârtie.
  5. În aceeaşi cratiţă se pune o lingură de ghee sau de unt, iar când acest s-a topit se adaugă usturoiul şi ceapa tocate mărunt. Se călesc până când ceapa devine sticloasă.
  6. Se pun înapoi pulpele rumenite, se adaugă o cană cu apă şi se lasă la fiert, la foc mic, până când carnea este bine fiartă şi se desprinde uşor de pe os (eu am folosit pui de ţară şi a durat ceva mai mult). Dacă mai este nevoie, adăugaţi pe parcurs câte o jumătate de cană de apă.
  7. Se adaugă lintea roşie şi se completează cu apă atât cât să acopere lintea şi carnea. Se presară chimionul măcinat şi o linguriţă de sare.
  8. Mâncarea de pui cu linte roşie se mai lasă la fiert (la foc mic) încă 15-20 de minute, amestecând din când în când.
  9. Se serveşte caldă alături de o salată verde mare.

Să aveţi spor şi poftă!

0 Comments

lacrimioara

Reply your comment

Your email address will not be published. Required fields are marked*