Nuntă regală la Royal Boutique Hotel Poiana Brașov

Sursa foto www.facebook.com/HotelRoyalPoianaBrasov/

Au fost odată ca niciodată un prinţ şi o prinţesă care se iubeau cam tot atât cât este distanţa de la Pământ până la Soare şi înapoi. Într-o zi, prințul i-a făcut cadou prinţesei o excursie la munte, în Poiana Braşov. Şi acolo, la poalele muntelui, prinţul cel îndrăgostit a îngenuncheat şi, cu emoţie în glas, a îndrăznit să întrebe:

  • Vrei să fii soţia mea?

Preţ de o secundă, cât a durat până când prinţesa a rostit răspunsul, prinţului i s-a părut că tot Pământul s-a oprit pe loc ascultând şi el.

  • Da, da, da. De o mie de ori „DA”.

Zile la rând, cei doi îndrăgostiţi şi-au petrecut timpul vorbind doar despre marea nuntă la care visau. Apoi au dat de veste părinţilor, rudelor şi prietenilor – pe facebook, instagram şi whats app, cum este la modă acum. Toată lumea aştepta cu nerăbdare marele eveniment.

Şi pentru a se asigura că va fi cea mai frumoasă nuntă pe care ar putea să şi-o imagineze, prinţul şi prinţesa au lăsat toate detaliile pe mâinile unui organizator – şi anume, subsemnata.

Ascultându-le povestea, deja îmi făceam în gând o strategie. Cum ar fi ca nunta să se desfășoare în același loc în care a început povestea lor? M-am grăbit așadar să caut un salon de nunți în Brașov. Doar că era clar – erau necesare mai multe locuri de cazare în Poiana Braşov sau în oraș, prințul și prințesa venind de departe, împreună cu toți invitații lor.

Mai mult de atât, mi s-a părut ideal să găsesc un spațiu care să bifeze toate cerințele. Iar locul perfect pentru nunta ideală nu putea fi altul decât Royal Boutique Hotel din Poiana Brașov. 

Sursa foto www.hotel-royal.ro

Tinerii îndrăgostiți și-au dat de îndată acordul, impresionați fiind de minunata priveliște care se așterne de jur împrejurul hotelului. Cine nu și-ar dori să petreacă cea mai frumoasă zi a vieții în acest cadru? 

Şi pentru a fi siguri că toţi invitaţii ştiu unde şi când vor spune „Da” prinţul şi prinţesa, am făcut chiar şi o pagina web dedicată evenimentului – Nuntă regală la Royal Boutique Hotel. Într-o eră a tehnologiei, trebuie să profităm de orice ne face viaţa mai uşoară. Chiar şi invitaţiile vor fi tot digitale, aşa că nimeni nu-şi va rătăci invitaţia prin vreun sertar.

Desigur, mai aveam mult de muncă pentru a mă asigura că această nuntă va fi una demnă de un prinț și o prințesă. Dar până și numele hotelului era un indiciu că exact de asta vor avea parte.

Oaspeții vor fi întâmpinați cu o cafea și aperitive gustoase, dar și băuturi reci. Toate acestea vor fi servite pe terasa hotelului, unde invitații vor aștepta să își facă apariția emoționatul prinț și fermecătoarea prințesă.

Oficierea căsătoriei urma să aibă loc într-un spaţiu special amenajat în curtea hotelului, înconjurat de brazii veşnic verzi, de muntele care veghează tăcut şi de soarele plăcut de primăvară. Scaune albe și arcade de flori multicolore, muzică în surdină și râsete de copii completează perfect tabloul.

Când vine vorba de nunți, știu că o importanță majoră o are atmosfera generală, iar un salon de nuntă elegant și frumos decorat joacă un rol vital. Şi bineînţeles că trebuie să fie suficient de spaţios pentru ca toţi invitaţii să poată dansa în voie alături de fericiţii miri, făcând astfel parte din începutul vieții lor ca soț și soție.

Sursa foto www.hotel-royal.ro

Petrecerea se deschide cu primul dans al prințului și prințesei în calitate de soț și soție. Apoi, tot alaiul va dans pe melodiile preferate ale tinerilor, atent alese de cei doi.

Pentru o nuntă regală şi meniul trebuie să fie de același rang, preparate care mai de care mai sofisticate şi aspectuoase. Dar orice ar fi, de la nuntă nu pot să lipsească tradiţionalele sărmăluţe. Meniul de la Royal Boutique Hotel se conformează acestor principii, fiind deopotrivă modern şi tradiţional.

Sursa foto www.hotel-royal.ro

Toate aceste bucate alese pe sprânceană, trebui stropite cu băuturi pe măsură. Tinerii îndrăgostiţi au fost de acord că un open-bar este cel mai potrivit pentru a împăca toate gusturile.

Cum prinţul şi prinţesa au mulţi prieteni tineri, care vor veni la nuntă însoţiţi de copilaşi, şi-au dorit ca aceştia să aibă un spaţiu special unde să se poată juca în voie, în timp ce părinții se vor bucura de petrecere. Am fost fericită să le spun că această problemă este rezolvată, la hotel găsim chiar şi un loc de joacă.

Sursa foto www.hotel-royal.ro

Toţi aceşti copilaşi, împreună cu invitaţii adulţi vor aştepta cu siguranţă cel mai dulce moment al zilei – un tort delicios, uriaş, alb şi decorat cu multe flori naturale. Un tort demn de o nuntă cu adevărat regală.

Iar când toată petrecerea se va fi terminat, tinerii însurăţei se vor putea retrage într-o cameră pregătită special pentru ei. Aici se termină treaba mea şi îi las pe cei doi proaspăt căsătoriți să îşi continue povestea de dragoste. Cine ştie, poate vom face în curând şi un botez regal. 

Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi!

*Acest articol a fost scris pentru proba 20 a competiției SuperBlog 2018. 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Inline
Inline