Fel principal, Vegan

Mâncare de mazăre şi conopidă (de post)

aromeinbucatarie.ro - mazare si conopida

R. este mare fan mazăre, aşa a fost de la prima degustare. Pe vremea aceea le spune bobiţe (la fel cum le spunea şi boabelor de porumb, fasole, năut). Dar eu ştiam de pe atunci că bobiţele lui preferate sunt cele de mazăre.

Astăzi ştie să facă diferenţa între ele şi îi plac în continuare la fel de mult. Tocmai din acest motiv la noi în casă există mereu bobiţe, adică mazăre congelată. O mâncăm toţi cu mare drag, uneori gătită cu pui de ţară sau doar cu morcovi.

De data aceasta i-am făcut un upgrade şi am adăugat conopidă. Pe această cale, tocmai am descoperit că ne place şi conopida la fel de mult ca mazărea.

Ingrediente mâncare de mazăre şi conopidă

  • 500 gr mazăre congelată
  • jumătate de căpăţână de conopidă (sau o conopidă mică)
  • 1 ceapă roşie mare
  • 1 ardei kapia
  • 2 morcovi
  • o cutie de roşii tocate
  • sare şi piper
  • 2 linguri ulei de măsline

Mod de preparare mâncare de mazăre şi conopidă

  1. Se curăţă şi se spală legumele.
  2. Ceapa se toacă mărunt, ardeiul se taie cubuleşe mici, morcovii se feliază, iar conopida se desface în bucheţele mici.
  3. Se pune uleiul într-o cratiţă, iar când se încinge, se adaugă ceapa.
  4. Se căleşte ceapa câteva minute, până când se înmoaie.
  5. Se adaugă morcovii şi ardeiul. Acestea se gătesc 3-4 minute la foc mediu.
  6. Se adaugă mazărea, conopida, roşiile din conservă şi apă (două conserve pline).
  7. Se asezonează cu sare şi piper, se amestecă şi se acoperă cu un capac.
  8. Se găteşte la foc mic, amestecând din când în când, pentru o oră jumătate sau până când mazărea este gătită – boabele de mazăre trebuie să fie moi, la fel şi morcovii.
  9. Mâncarea de mazăre şi conopidă se serveşte fierbinte, însoţită de o salată verde.

Să aveţi spor şi poftă!

aromeinbucatarie.ro - mazare si conopida
0 Comments

lacrimioara

Reply your comment

Your email address will not be published. Required fields are marked*

Inline
Inline