Dacă aș fi pentru o zi Spiderman

Când trăiești în aceeași casă cu un copil de 3 ani și jumătate, dar și cu un copil mai mare (de 31 de ani), este imposibil să nu-ți treacă pe la ureche (în fiecare zi) nume de supereroi. Dar dintre toți acești supereroi, cel mai prezent în viața mea este, de departe, Spiderman.

Dacă există pe această lume un obiect pe care să fie imprimată fața, silueta sau orice aduce aminte de Omul Păianjen, să știți că noi l-am cumpărat sau îl vom cumpăra în viitorul apropiat. Începând de la costumul de Halloween și până la farfurii și sticle cu Spiderman – you name it, we have it.

Toată isteria aceasta ține deja de mai bine de un an, iar atunci când au auzit băieții mei că în 28 decembrie 2018 va fi lansată în România prima animație din seria Spiderman – „Omul-păianjen: În lumea păianjenului”, entuziasmul lor a atins cote maxime.  

Presupun că nu mai este nevoie să vă spun că în fiecare dimineață mă trezește aceeași întrebare „Mami, când mergem la cinema să îl vedem pe Spider?”. De-ar știi el că Peter Parker și-a găsit mai mulți parteneri, printre care și Miles Morales!

Pentru mine, în schimb, a fost momentul în care m-am gândit cât de bine ne-ar prinde să avem și în viața de zi cu zi un astfel de supererou. Desigur, există atât de mulți eroi printre noi, fără măști ori super-puteri, dar care salvează în fiecare zi atât de multe vieți. Uneori fără să-și dea seama.

Dar cum ar fi ca eu, o mamă obișnuită, să mă transform chiar și pentru o singură zi în varianta feminină a Omului Păianjen (spoiler alert: noul film de animație din seria Spiderman are printre personaje chiar și o Femeie Păianjen)?

Primul meu gând zboară către zecile de mii (sutele de mii??!) de românce care sunt victime ale abuzului domestic. Femei speriate, fără putere, fără apărare, „prizoniere” în relații ori căsnicii defectuoase.

Masca lui Spiderman ar fi cea mai buna recuzită pentru a intimida bărbații cărora nu le-a spus nimeni ca forța pe care o au nu este un motiv sau un mijloc prin care să se impună în fața sexului slab.

Și după ce m-aș asigura ca acești „oameni” au fost tratați cum se cuvine, m-aș întoarce către femeile și copiii care le-au fost victime sau doar martori la violențe și le-aș oferi protecția și sprijinul pentru a reuși să aibă din nou încredere în ei și în oamenii din jurul lor. 

Le-aș dovedi că un om (fie el femeie sau bărbat) mai mare, mai puternic decât ele nu este un dușman. De un astfel de supererou au ele nevoie. De cineva care să le susțină și care sa le spună să lase în urmă viața aceea trăită în groază.

Sunt atât de multe cauze care au nevoie de supereroi, încât mă simt copleșită doar gândindu-mă la ele. Dar cred cu tărie că familia este cea resposabilă pentru ceea ce suntem, ceea ce devenim. Iar un mediu în care violența este la ordinea zilei nu reprezintă o temelie bună pentru copilul de astăzi, adultul de mâine.

Tocmai din acest motiv, primele persoane pe care le-aș ajuta în calitatea de Spiderman pentru o zi ar fi aceste femei, mame sau viitoare mame, victime ale violenței domestice. Pentru binele lor, dar mai ales pentru binele copiiilor pe care îi au sau o să îi aibă.

Voi pe cine ați ajuta dacă ați avea norocul să fiți Spiderman pentru o zi?

*Acest articol a fost scris pentru proba 26 a competiției SuperBlog – Dincolo de masca lui Spider-man.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Inline
Inline