Fel principal, Garnituri

Conopidă gratinată

conopida

Aproape iarnă, aproape frig, aproape că mi se face foame. Pornesc cuptorul, fierb puțină conopidă și o amestec cu niște brânzeturi și smântână. Booom! Mindblown! Conopidă gratinată care merge direct la suflet.

În ultima perioada am (re)redescoperit conopida. Deși acum ceva timp (adică mai mulți ani) o acceptam doar murată, astăzi o pot mânca sub orice forma. Ba chiar aș spune că îmi place foarte mult.

Conopida este unul dintre alimentele pe care fie le iubești, fie le urăști. Nu prea există cale de mijloc atunci când vine vorba despre ea. Și pentru că eu fac parte din prima categorie, se prea poate ca în rețetele ce vor urma să se regăsească din ce în ce mai des.

conopida

Întâmplarea face că până la momentul actual să am doar o rețetă în care apare și conopida – o mâncare de mazăre și conopidă genială, care m-a convins ca mazăre + conopida = love.

Revenind la conopida gratinată trebuie să vă spun de la bun început că aveți șanse să convingeți și cei mai mari mofturoși să o mănânce. Puștoaica mea cea nemâncăcioasă și anti-legume a mâncat toată porția ei. Dacă nici asta nu trece pe tabela cu reușite, atunci nu știu ce ar putea să o facă.

Conopidă gratinată

Prep Time10 mins
Cook Time20 mins
15 mins
Total Time45 mins
Course: Fel principal
Keyword: conopida, gratin
Servings: 4 porţii
Author: lacrimioara

Ingredients

  • jumătate conopidă
  • 200 ml smântână pentru gătit
  • 100 gr cheddar ras
  • 2 linguri parmezan ras
  • jumătate linguriţă nucşoară măcinată
  • mix de condimente pătrunjel şi usturoi
  • 1 lingură unt
  • jumătate lingură pesmet
  • 50 gr cheddar ras
  • 25 gr brânză roquefort opţional

Instructions

  • Preîncălziţi cuptorul la 200 de grade celsius.
  • Conopida se desface în bucheţele mici şi se pune la fiert pentru 10-15 minute (până când este uşor de pătruns cu o furculiţă) în apă clocotită, în care adăugaţi şi o linguriţă de sare.
  • Între timp, într-un bol încăpător se amestecă smântâna pentru gătit, 100 gr cheddar ras, 2 linguri de parmezan, nucşoara şi mixul de condimente (eu am folosit pătrunjel şi usturoi, dar puteţi adăuga orice condimente vă plac).
  • Când conopida este fiartă, se scoate din apă şi se bag sub un jet de apă rece. Se scurge şi de apa rece, apoi se adaugă în bolul cu smântână şi brânzeturi.
  • Se amestecă cu grijă toată compoziţia, pentru ca toată conopida să fie acoperită de sosul de smântână.
  • Se pregătesc patru forme mici pentru sufleu, pe care e ungeţi cu unt şi apoi le tapetaţi cu pesmet.
  • Se distribuie conopida cu smântână în cele patru forme.
  • Pe deasupra pe mai pune cheddar ras şi, opţional, brânza roquefort sfărâmiţată.
  • Se pun formele într-o tavă şi se introduc în cuptor. Se coc pentru 20 de minute la 200 de grade celsius.
  • Conopida gratinată se serveşte caldă, alături de multă salată verde. Sau ca şi garnitură pentru o friptură suculentă.

Notes

* Puteţi înlocui brânza cheddar cu orice altă brânză tare. 
* Nu am adăugat sare pentru că brânzeturile pe care le-am folosit sunt suficient de sărate. 
* Nucşoara mi se pare esenţială în această reţetă, dar puteţi renunţa la ea dacă nu vă este pe plac. Mixul de condimente pe care îl folosiţi trebuie să fie unul care vă place, eu am ales mixul de pătrunjel şi usturoi de la Lidl.
0 Comments

lacrimioara

Reply your comment

Your email address will not be published. Required fields are marked*