Aperitive, Pentru copii

Chifteluţe de dovlecei la cuptor

chiftelute de dovlecei
 
Mama mea face nişte chifteluţe de dovlecei divine care, din păcate, sunt prăjite în ulei. Dar nu asta e problema, ci faptul că efectiv nu mă pot limita la 1-2 şi devorez jumătate de castron. Aşa că am încercat să găsesc o variantă sănătoasă şi care să nu mă facă să mă simt vinovată după ce am dat gata o cantitate considerabilă. Folosind aproape aceleaşi ingrediente am ajuns la această reţetă de chifteluţe la cuptor, moi şi super gustoase pe care le pregătesc şi mănânc cu mare drag.

Ingrediente chifteluţe de dovlecei

2 dovlecei medii

1 ou

2-3 linguri de pesmet

150 gr telemea de vacă

2 căței de usturoi

sare, piper

3 linguri de pesmet, de preferat panko

opțional – jumătate de linguriță de garam masala

Preparare

Se curăță dovleceii și se dau pe răzătoarea mare. Se sărează și se lasă deoparte 5 minute, într-o strecurătoare.

Între timp, se rade telemeaua și se amestecă cu oul, 2 linguri de pesmet, usturoiul pisat sau tocat foarte mărunt și puțin piper proaspăt măcinat (tot acum se adaugă și garam masala, dacă folosiți).

Când au trecut cele 5 minute, se stoarce dovlecelul foarte bine (sarea îl va ajuta să elimine apa). Se adaugă peste amestecul de telemea și de ou și se omogenizează compoziția. Dacă este prea moale, adăugați și a treia lingură de pesmet

Se formează chifteluțe, se tăvălesc prin pesmetul panko și se pun în tavă, pe hârtie de copt.

Se introduce tava în cuptorul preîncălzit la 200 de grade și se coc aproximativ 35 de minute (până devin aurii)

Se servesc calde sau reci, împreună cu un sos tzatziki sau doar cu iaurt grecesc.

Poftă bună!

chiftelute de dovlecei
0 Comments

lacrimioara

Reply your comment

Your email address will not be published. Required fields are marked*

Inline
Inline