Când prima întâlnire e un eșec, te salvează outfit-ul

Nu cred să existe în această țară o persoană care să nu fi auzit expresia „cei șapte ani de acasă”. Pentru mine, acești șapte ani au adus cu ei și un îndemn pe care eu îl asociez cu mama mea: „ai grijă ce faci/spui/cum te porți/cum te îmbraci, prima impresie pe care o lași te va urmări toată viața”.

Am auzit acest îndemn spus de ea sub o mie de forme de câte ori am avut parte de ceva nou în viața mea: în prima zi de școală, în prima zi de gimnaziu, în prima zi de liceu, în prima zi de facultate, la prima întâlnire cu cel care astăzi îmi este soț, în prima zi de muncă. Ca urmare, nici să vreau nu aș putea să-mi scot din minte acest principiu.

O primă întâlnire este un motiv suficient de fluturi în stomac (indiferent despre ce întâlnire este vorba), dar când vine vorba despre băiatul acela pe care ai pus ochii de ceva timp, deja simți cum te lasă picioarele, neuronii și inima.

Au trecut mai bine de 10 ani de la acea primă întâlnire cu el, cel care mi-a furat inima și care astăzi îmi este soț, prieten, confident și ajutor. În acești 10 ani s-au întâmplat multe lucruri, unele extraordinare, majoritatea bune și câteva mai puțin bune. 

Sigur că nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără acea primă întâlnire. Sincer, a fost un dezastru (sau poate doar eu mi-o amintesc așa, nici nu vreau să-l întreb pe el). Nici astăzi nu-mi pot explica de ce a fost și o a doua întâlnire. 

Pregătirea a fost o adevărată aventură, cred că nici alegerea rochiei de mireasă nu a fost la fel de grea ca alegerea unei ținute în seara aceea. Poate tocmai pentru că știam că dacă o dau în bară la prima întâlnire, nu o să mai urmeze alta sau poate pentru că îl plăceam prea tare.

După două ore în care am scos și băgat totul la loc în șifonier de mai multe ori, m-am oprit la o rochie elegantă roșie, midi, croită pentru a îmbrăca frumos corpul, fără să lase prea mult la vedere. Iar o astfel de rochie merita lângă ea o pereche de pantofi speciali, care așteptau de mult prea mult timp ocazia perfectă pentru a fi scoși din cutie. Bineînțeles, am ales și o geantă mică și cochetă, pe care știam că el nici nu o va observa, dar nu puteam să plec de acasă fără ea.

Când m-am uitat la ceas, m-am bucurat să văd că mai aveam aproape o oră până când urma să-și facă apariția my knight in shining armour. Am profitat de asta și m-am ocupat pe îndelete de make-up și aranjarea părului. Ce să mai, eram pregătită pentru o seară ca în filme.

La ora 8 trecute fix și-a făcut apariția și cavalerul meu. Doar că.. pe mai mulți cai putere decât mă așteptasem. Uitase să-mi spună că mă scoate la plimbare cu motorul. Ce-i drept, el arăta fermecător în blugii lui albastru închis și geaca de piele neagră. Și părea că nici nu și-a dat silința să arate atât de bine.

Eu, pe de altă parte, m-am albit la față. Nu aveam nici ținuta, dar nici curajul să îi fiu partener pe motor. Cu ținuta aș fi rezolvat-o repejor – scăpam de rochie și pantofii cu toc, trăgeam repede perechea de ripped jeans, un tricou alb, geaca de piele și ghetele mele negre. Dar eram împietrită de spaimă.

Pesemne că m-a dat de gol expresia feței, cavalerul și-a parcat „calul cel negru” și a comandat repede un taxi. Restul serii s-a desfășurat în cea mai mare liniște, eu eram mult prea dezamăgită de debut, iar el regreta că nu mă pusese la curent cu mijlocul de transport. 

Și dacă nu ar fi fost outfit-ul meu care se potrivea oricărei prime întâlniri, mai puțin acesteia, cu siguranță nu ar mai fi fost nimic de povestit acum, după cum spune el. Dovadă că o ținută bine aleasă face o impresie bună chiar dacă nu este neapărat cea potrivită.

Toate fotografiile din acest articol provin de pe www.answear.ro

*Acest articol a fost scris pentru proba 24 a competiției SuperBlog 2018.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Inline
Inline