Bun venit pe strada mea!

Pe când eram tinerică, în facultate, urmăream cu sufletul la gură serialul – mă rog, un fel de telenovelă – Neveste disperate. Ciudat este că lucrul care mi-a atras cel mai mult atenţia nu erau intrigile ţesute, personajele controversate, crimele ori copiii răzvrătiţi, ci locul în care se desfăşoară toată acţiunea, Wisteria Lane.

Pentru mine, Wisteria Lane reprezenta pe atunci şi încă mai reprezintă un fel de ansamblu rezidenţial absolut, la care doar pot să visez. Cine ştie, într-o zi poate voi găsi un astfel de ansamblu, proiectat de un birou de arhitectură care înţelege că doar îmbinând ingineria cu arta poţi crea ceea ce va deveni casa de vis a unei familii.

Lăsând deoparte acţiunea filmului (crime, spargeri, personaje îndoielnice), cred cel mai important aspect în ceea ce priveşte un ansamblu rezidenţial este siguranţa. Astfel, mi se pare ideal ca accesul să se facă printr-un singur punct, în care să existe un paznic sau o altă modalitate de a controla cine intră sau iese (interfon, cartelă de acces). De departe, cu toţii ne dorim să locuim într-o casă în care să ne simţim în siguranţă.

Mergând pe strada mea..

Odată intraţi în ansamblu, ne facem drum spre ACASĂ pe strada largă, mărginită de trotuare şi de spaţii verzi îngrijite. Din loc în loc, câte un copac ţine umbră băncuţelor pe care copiii se opresc să-şi tragă sufletul, obosiţi de atâta alergat. Doar sunt în siguranţă, pot să alerge nestingheriţi pe strada lor.

Pe stradă nu este nici urmă de maşină. Fiecare dintre casele care alcătuiesc acest complex are o alee ce duce spre garaj, astfel că nimeni nu este nevoit să parcheze maşina pe stradă. Locuind în Bucureşti (unde locurile de parcare nu sunt doar insuficiente, ci în unele zone chiar inexistente), am ajuns să cred că un astfel de loc există doar în filme, dar nu se ştie niciodată.

Locul în care casele nu au nevoie de garduri

Fiind o zonă în care accesul este controlat, casele nu au nevoie de garduri, cum se obişnuişte cam în toate oraşele ori satele din România. De altfel, mi se par odioase gardurile pe care le înălţăm, de parcă am încerca să ţinem dincolo de ele nu doar eventualele ameninţări, ci pe oricine ar vrea să intre în viaţa noastră.

Nu, casele acestea nu au garduri. Casele acestea au spaţii verzi, cu flori colorate şi arbuşti frumos tunşi. Casele acestea au alei curate, au faţade care te invită să intri şi să admiri ce se găseşte în spatele lor. Casele acesteau au uşi pe care stau agăţate plăcuţe decorative pe care poţi citi numele locatarilor sau urări de bunvenit.

Din capătul străzii se aud mai multe voci de copii. Voci vesele, căci acolo se află şi un loc de joacă la care ar visa orice copil. Tobogane, leagăne, căsuţe colorate, o trambulină, căluşei şi nu numai. Toate frumos orânduite şi încadrate de copaci şi arbuşti. Iar pentru siguranţă micuţilor şi aici există un paznic, dar şi un sistem de supraveghere.

Pentru părinţii care îşi doresc să îi însoţească, într-un colţ se regăseşte un foişor acoperit, câteva măsuţe şi scaune. Un loc potrivit pentru a le fi aproape copiilor, dar şi pentru a lega prietenii cu vecinii.

Pentru lume e o casă, pentru o familie este ACASĂ

Fiecare dintre casele acestui ansamblu are o altă arhitectură şi a fost realizată pe baza unui proiect de casă diferit. Caracteristicile principale ale acestor case sunt unicitatea şi faptul că reflectă cu precizie gusturile şi dorinţele celor care le numesc ACASĂ.

Ne oprim în faţa uneia dintre case, la întâmplare. Aleea şerpuită este mărginită de câteva tufe de floricele colorate, iar unul dintre colţurile casei este îmbrăcat într-o bouganivillea uriaşă, cu flori roz. Uşa de la intrare este masivă, străjuită de doi leandri.

Holul care ni se deschide în faţă este unul modest, mobilat minimalist. Doar un cuier pentru haine şi un pantofar, iar deasupra lui o oglinda rotundă, mare. De pe peretele opus zeci de feţe fericite zâmbesc din fotografii şi parcă luminează toată camera. 

Din acest hol micuţ putem intra în două dintre cele mai importante camere ale unei case: bucătăria şi camera de familie. Prima dintre ele este şi cea mai mare încăpere, este locul unde se adună în fiecare seara familia în jurul mesei, unde părinţii gătesc în timp ce copiii le povestesc vrute şi nevrute, unde în fiecare weekend cafeaua se bea în tihnă, iar poveştile sunt şi mai detaliate. Bucătăria este scăldată în lumină mulţumită faptului că peretele dinspre curte este format integral din geamuri.

Iar timpul petrecut împreună continuă în camera de familie amplă, încadrată de două ferestre mari, care dau spre gazonul verde din faţa casei. Într-un colţ al camerei este amplasat un şemineu electric, în faţa căruia familia îşi petrece serile friguroase de iarnă.

Din acelaşi hol modest, urcă o scară spre partea aceea a casei în care fiecare membru se retrage atunci când se lasă noaptea. Sub această scară a fost proiectată o baie de serviciu, mică şi cochetă.

Urcând treptele, găsim trei uşi spre trei dormitoare. Două dintre aceste dormitoare sunt identice (camerele copiilor), de aceeaşi dimensiune, nici prea mari, nici prea mici. Suficient pentru un pat, un birou, un dulap şi o mică bibliotecă. Ambele încăperi sunt scăldate în lumină mulţumită unei ferestre îngustă dar de înălţimea camerei. Camerele au fecare baie proprie, astfel încât toţi membrii familiei să aibă parte de intimitate.

Cel de-al treilea dormitor este considerabil mai mare, fiind gândit pentru părinţi. Pe una dintre laturile camerei sunt amplasate baia şi dressingul. Spre deosebire de băile copiilor, aceasta este mai spaţioasă, prevăzută cu wc, bideu, duş, cadă şi două lavoare, pentru dimineţile aglomerate.

Din dormitorul matrimonial se iese pe un balcon cu vedere spre curtea din spate. O curte mare, înverzită, prevăzută cu un spaţiu pentru grătar şi mesele servite în aer liber.  Pe una dintre lateralele curţii a fost proiectat un loc de joacă pentru copii: o groapă cu nisip, o măsuţă cu patru scaune, un tobogan şi o cutie de lemn pentru jucării, toate acoperite. Accesul în curte se face pe aleea de lângă casă ori prin bucătărie.

Ieşind din casă, mergem spre garaj. Suficient de mare pentru cele două maşini ale familiei, dar şi pentru a depozita bicicletele, câteva cutii cu tot felul de lucruri, precum şi uneltele necesare în orice casă. Aleea de acces în garaj este potrivită pentru a parca o a treia maşină. Tocmai acesta este şi motivul pentru care pe stradă nu există maşini parcate.

Deşi afară este deja întuneric, întregul ansamblu rezidenţial este bine iluminat cu ajutorul felinarelor amplasate la distanţe mici. Astfel, mergând pe această stradă la ore târzii, sentimentul că te afli într-un loc sigur persistă. Este deja târziu şi toţi copiii s-au retras în casă, lângă părinţi. Toţi sunt ACASĂ.

Eu merg să visez mai departe la casa mea ideală, în cartierul meu din film. Pe voi vă las să vă gândiţi la strada voastră, ce vă place şi ce nu vă place la ea. Ce aţi păstra şi ce aţi schimba?

(*Acest articol a fost scris pentru proba 5 din cadrul SuperBlog 2018 – Punctul în care arta intersectează ingineria)

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Inline
Inline