Deserturi

Brioșe cu afine

Ador fructele de pădure, dar în mod deosebit afinele. Și ce poate fi mai bun ca un desert cu afine? Nu prea multe lucruri 🙂 Iar niște brioșe pufoase (și nu prea dulci) cu iaurt grecesc sunt desăvârșite în combinație cu muuulte afine.

 

Ingrediente pentru 12 brioșe cu afine

200 gr făină

1 linguriță praf de copt

un praf de sare

1 ou

2 linguriță extract de vanilie

150 gr zahăr

60 gr unt topit

300 gr iaurt grecesc

150 gr afine

Preparare brioșe cu afine

Oul și zahărul se mixează până când compoziţia capătă o culoare pală şi o textură cremoasă. Apoi, se adaugă în fir subțire untul topit, amestecând continuu până se încorporează tot untul. Se adaugă iaurtul și extractul de vanilie.

Într-un alt bol se amestecă făina (opriți doar o lingură de făină pentru afine), sarea și praful de copt și se adaugă treptat peste compoziția de mai sus. Se amestecă foarte bine cu un tel, având grijă să nu rămână cocoloașe. Afinele spălate și uscate se tăvălesc prin făina oprită și se încorporează în aluat.

Se pun hârtiuțele pentru brioșe în tavă și apoi se împarte în mod egal compoziția.

Brioșele se coc 45 minute în cuptorul preîncălzit la 190 de grade. Când sunt gata, se scot pe un grătar pentru a se răci.

Poftă bună!

0 Comments
Tags: , ,

lacrimioara

Reply your comment