Găluște cu prune

galuste cu prune

Găluștele cu prune sunt un desert cu care am crescut, la fel ca mulți alții. Rețeta nu presupune ingrediente scumpe, totul este simplu, de la ingrediente până la modul de pregătire. Nu aveţi nevoie de tel, robot de bucătărie, cuptor sofisticat sau mai ştiu eu ce alte ustensile. La fel ca toate reţetele copilăriei mele, găluştele cu prune sunt minunate tocmai prin simplitate şi gustul specific. Cred că sunt mai bine de 15 ani de când am mâncat ultima dată, iar soţul meu nici nu le-a încercat până acum. Tocmai acesta este şi motivul pentru care mi-am propus să le pregătesc pentru prima dată.

După a doua găluşcă, puştiul a decretat: „E bun, mami!”

Soţul mi-a spus simplu: „Să mai faci”

Eu.. eu doar le-am gustat şi pot să spun că am regăsit în ele gustul copilăriei.

 

Ingrediente găluște cu prune (15 bucăți)

6 cartofi măricei

2 ouă

10 linguri făină

2 linguri de zahăr

2 linguri de ulei

15 prune

câteva lingurițe de zahăr (pentru umplut prunele, în funcție de cât sunt de dulci)

100 gr unt

8 linguri pesmet

4 linguri zahăr

coaja rasă de la o lămâie

 

Mod de preparare găluşte cu prune

  1. Cartofii se spală (nu se curăţă) şi se pun la fiert. Când o furculiţă îi pătrunde uşor, se scot din oală şi se lasă să se răcească.
  2. Se curăţă cartofii de coajă şi se pasează ca pentru piure (puteţi să îi radeţi, să îi pasaţi sau să îi daţi prin maşina de tocat carne).
  3. Se adaugă 2 ouă (amestecate într-un bol) şi 2 linguri de zahăr.
  4. Făina se adaugă treptat, în funcţie de tipul de cartofi folosit și de gramajul lor, începeţi cu 6 linguri şi mai adăugaţi câte una pentru a obţine un aluat uşor de modelat dar totuşi puţin lipicios. Dacă puneți prea
  5. Scoateţi sâmburii prunelor şi puneţi câte o jumătate de linguriţă de zahăr în fiecare prună.
  6. Separat, se pregătește pesmetul – într-o tigaie se topește untul, se adaugă pesmetul și se ‘prăjește’ la foc mic, amestecând continuu, până când se rumenește. La sfârșit se încorporează și zahărul și coaja de lămâie. Compoziția se mută apoi într-un bol.
  7. Într-o oală mare puneţi la fiert 3-4 litri de apă cu un praf de sare şi lăsaţi-o să dea în clocot.
  8. Folosiţi uleiul pentru a vă unge bine mâinile.
  9. Luaţi o bucată de aluat de dimensiunea unui ou mare, formaţi o bilă apoi aplatizaţi-o în palmă.
  10. Aşezaţi pruna peste aluat şi înveliţi-o în aluat, formând astfel o bilă.
  11. Pe măsură pe modelaţi găluştele, puneţi-le la fiert în apa clocotită, fără a aglomera oala (maxim 5 găluşte).
  12. Când se ridică la suprafaţă, mai lăsaţi-le să fiarbă încă 2 minute.
  13. Se scot găluștele cu o paletă și se tăvălesc prin pesmetul rumenit.
  14. Se așază pe un platou și se lasă să se răcească.
  15. Se servesc fie călduțe, fie reci, de la frigider.

Să aveți spor și poftă!

galuste cu prune

 

galuste cu prune

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Inline
Inline