Brioşe cu vanilie şi coacăze

briose cu vanilie

Soţului meu îi plac foarte mult brioşele de orice fel, dar în mod deosebit cele care au şi ceva fructe în compoziţie. Brioşele cu afine erau până de curând favoritele (reţeta aici), dar acum l-am cucerit cu aceste brioşe cu vanilie şi coacăze, pufoase, umede, dulci şi acrişoare în acelaşi timp. Aluatul se pregăteşte super rapid, fără mixer, fără prea multă bătaie de cap, doar un tel şi un castron. Sună tentant, nu? Şi dacă aţi ştii cât sunt de bune…

 

Ingrediente brioşe cu vanilie şi coacăze

20-24 bucăţi, depinde de dimensiunea hârtiuţelor

350 gr făină

250 gr zahăr

3 linguriţe praf de copt

un praf de sare

2 ouă mari

250 ml lapte

100 ml ulei floarea soarelui

1 lingură extract de vanilie

150 gr coacăze

Mod de preparare brioşe cu vanilie şi coacăze

  1. Începeţi prin a cerne împreună într-un bol făina, praful de copt şi sarea (opriţi o singură lingură de făină).
  2. Într-un castron încăpător amestecaţi, folosind un tel, ouăle, zahărul, laptele, uleiul, extractul de vanilie.
  3. La sfârşit, încorporaţi ingredientele uscate (făina, praful de copt şi sarea) în compoziţia de mai sus.
  4. Spălaţi şi lăsaţi coacăzele să se usuce. Apoi, puneţi peste ele lingura de făină pe care aţi oprit-o şi amestecaţi uşor, astfel încât toate coacăzele să fie acoperite de făină. În felul acesta, fructele nu se vor scufunda în aluat.
  5. Puneţi coacăzele tăvălite prin făină în aluat şi amestecaţi foarte încet.
  6. Încingeţi cuptorul la 180 de grade (fără ventilaţie) sau la foc mediu dacă aveţi un cuptor pe gaz.
  7. Puneţi hârtiuţe speciale într-o tavă pentru brioşe şi umpleţi-le pe jumătate cu aluatul pregătit.
  8. Coaceţi brioşele la 180 de grade pentru aproximativ 25 de minute, doar cât să se bronzeze foarte puţin la suprafaţă.
  9. Scoateţi brioşele din tavă şi lăsaţi-le să se răcească înainte să le serviţi. Dacă nu sunt complet reci, nu veţi putea să desfaceţi frumos hârtia.
  10. Dacă doriţi, puteţi să le ornaţi cu o cremă de mascarpone cu frişcă sau le serviţi pur şi simplu aşa cum sunt.

Să aveţi spor şi poftă!

 

briose cu vanilie

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline
Inline